top of page

Jurnal de sarcină - Trimestrul 2

Poza scriitorului: PatrickPatrick

A doua sarcină

Am început cel de-al doilea trimestru de sarcină pe la jumătatea luni noiembrie. Eram mai relaxată pentru că deja nu prea mai aveam grețurile din primul trimestru și ușor ușor începeam să îmi recapăt energia, nu a ținut mult și pregătirile sărbătorilor de iarnă, împreună cu un volum mai mare la muncă, mi-au cam pus capac și obosela adunată și-a spus cuvântul. Am scăpat de grețuri, dar am dat de dureri de spate destul de mari, de cârceie și de câteva dureri de burtă (când stăteam mult la birou sau aveam o zi super plină și agitată).


Nu îmi dau seama când am început să îl simt pe bebe cu adevărat, în primul trimestru chiar aveam impresia că simt ceva însă posibil să fi fost mai mult psihic. Însă prin săptămâna 14, știu sigur că ce am simțit au fost mișcările bebelușului. Iar spre săptămâna 17 erau deja mișcări ample, pe care le simțeam suficient de puternic cât să mă opresc din ceea ce făceam.


În luna decembrie ( saptămânile 17-20) am fost destul de ok cu somnul, am reușit să mă odihnesc foarte bine, de sărbători am fost activă, ca pofte, toată luna decembrie mi-am făcut cozonac saptămânal, mi-am luat și o săptămână concediu de la muncă și asta ma ajutat mult.


Legat de analizele celui de-al doilea trimestru, chiar înainte de morfologia 2, am avut de făcut un set de analize: hemoleucogramă completă, PT (sec, act %, INR), APTT, acid uric seric, TGP/ALT, TGO/AST, creatinina serica, fosfataza alcalina, sideremie, glucoza serica, uree serica, magneziu seric, proteine totale serice, sumar de urina, toxoplasma gondii IgG/IgM si urocultura.


La morfologia de trimestru 2, pe care am făcut-o la 22 de saptamani, totul a fost ok la control, bebe este în parametri normali, a fost foarte agitat și nu vroia deloc să stea la poze și măsurători, dar doamna dr. Ioana Dragan este foarte răbdătoare și a reușit toate măsurătorile cu succes și bonus poze si video superbe cu morăcănosul mic.


Al doilea trimestru a fost cum mă și așteptam, fabulos. 🙂 Am avut energie să fac atatea lucruri, am încercat să rezolv cât mai multe, să muncesc, să mă ocup de blog, de casă (am reamenajat aproape toate camerele) și nu în ultimul rând de familie. A fost o perioadă minunată, așa cum mă așteptam de altfel. Simt că cel de-al treilea trimestru va fi mai dificil, în principal din cauza greutății, a durerilor de spate care sunt din ce în ce mai mari și a faptului că nu voi fi foarte mobilă, însă sunt pregătită pentru ultimele trei luni de sarcină 🙂


Mă gândesc adesea cum voi putea iubi un nou puiuț la fel de mult cum îl iubesc pe Papu meu. Mă tem că poate nu vom reuși să ne descurcăm cu doi copii. Sau mă gândesc uneori cât de compromisă este cariera mea după două sarcini. De asemenea, de pe la jumătatea trimestrului 2 am început să am coșmaruri destul de tulburătoare și insomnii. Nu știu de unde și de ce a apărut această stare de anxietate însă sper să fie un episod trecător.


Voi continua acest jurnal de sarcină cu un nou articol, în care voi povesti despre cel de-al treilea trimestru.


XOXO

Mami R.

Imagine: https://www.safesleepacademy.org/


19 afișări

Comments


© Copyright by Ruxandra Șerban 2020-2023.
bottom of page