top of page

Jurnal de sarcină - Trimestrul 1

Poza scriitorului: PatrickPatrick

A doua sarcină

Primul trimestru ... am fost complet lipsită de vlagă în toată această perioadă. Am fost obosită, m-am simțit rău, nu am avut energie să fac absolut nimic și nici chef de … nimic. Nu a fost o sarcină atipică până acum, ba dimpotrivă, a fost fix o sarcină clasică (cu grețuri, oboseală, foame), însă venind pe fondul unei perioade în care am fost extrem de obosită, nedormind foarte bine noaptea, iar ziua fiind destul de solicitată de muncă și de Patrick, nu am apucat să mă odihnesc deloc așa cum am facut-o în prima sarcină. Nu am avut timp să conștientizez foarte mult ce se întâmplă (în vreme ce la Patrick despicam orice informație în 7 și mă documentam excesiv despre absolut orice avea legatura cu sarcina). În această a doua sarcină, la aproape 11 săptămâni, am instalată o aplicație de urmărit sarcina, dar de când am instalat-o, cred că am intrat de maxim 3 ori pe ea. La Patrick intram și de 2 ori pe zi în aplicații, primul lucru pe care îl făceam dimineața era să citesc ce se întâmplă cu bebelușul, ce dimensiune are (că e măr, bombonică sau libelulă), ce se dezvoltă la acea vârstă, îmi monitorizam greutatea și o dată pe săptămână mă măsuram din cap până-n picioare. Acum nu m-am măsurat nici măcar o dată, iar greutatea cred ca o singură dată mi-am luat-o, când am aflat că sunt gravidă, a două sarcină este într-adevăr mult mai relaxată, oricât de clișeic sună.


Cred că relaxarea vine în primul rând din faptul că nu mai este totul complet nou și necunoscut. Știu ce teste trebuie să fac, știu ce trebuie să urmăresc la controale, știu unde să merg, ce analize să fac, cunosc clinica foarte bine și știu ce discuții trebuie să port cu medicul care îmi urmărește sarcina. Toate sunt familiare. Și chiar dacă apar și necunoscute, sunt mult mai ușor de gestionat decât au fost la prima sarcină, când toate erau copleșitoare și nu reuseam să le fac față.


Greutatea de la care am plecat a fost aceeași ca și la prima sarcină. Până acum este la fel procesul de a lua în greutate, oricum, discuțiile despre numărul de kilograme în sarcină mi se par destul de irelevante, fiecare corp e diferit și nu știu dacă e cu adevărat important cât se îngrașă o femeie în timpul sarcinii. Eu, ca și la prima sarcina, o să-mi ascult medicul, însă încerc și pare-se că îmi reușeste, să fiu mai detașată. Am văzut că transformările corpului sunt temporare, și că ușor-ușor, ne revenim. Nu peste noapte, dar ne revenim. Însă ce pot să observ încă de la începutul sarcinii este că se vede mult mai ușor faptul că mă rotunjesc, încă din primul trimestru.


Ni s-au schimbat prioritățile (în special mie) și modul de a gândi. Am reconsiderat tot ce consideram important pentru mine înainte, însă fără să îmi impun să o fac. Pur și simplu nu mă mai supară ideea că îmi pun jobul (sau viața în general) on hold, nu mă mai deranjau întâlnirile cu prietenii la care nu mai reușeam să ajung, nu îmi mai doream petreceri sau nopți pierdute. Lucrurile s-au așezat în așa fel încât schimbarea vieții a venit ca ceva firesc, de care aveam nevoie.


Cred că orice cuplu se lovește de problema aceasta atunci când află că vor avea un copil. Viețile ni s-au schimbat, da. Nu ne mai amintim cum era înainte, ce făceam, ne place ce am devenit și viața pe care o avem. Însă … îmi este puțin teamă de reacția lui Patrick odată ce va apărea și cel mic și bineînțeles că viața cu doi copii e diferită de cea cu unul singur, și mă aștept să avem o perioadă grea la început, dar sperăm la ce e mai bine.


În primele 13 săptămâni am avut câteva controale la medic, am avut și o problemă - pe peretele posterior al sacului am avut un hematom decidual care acapara mai mult de jumatate din sacul unde se afla bebe, motiv pentru care a trebuit să iau Arefam până în săptămâna 11 și până la sfârșitul sarcini să iau Aleract și No-spa, plus vitaminele clasice de sarcină. La controlul de la 10 săptămâni nu s-a mai vazut acel hematom, dar înca nu îmi venea să mă bucur pe deplin, întradevăr riscul scazuse enorm de mult pentru sarcină. Până când nu am trecut de 12 săptămâni nu am avut curajul să mă bucur pe deplin că sunt însărcinată, însă apoi am început să mă relaxez și să conștientizez că da, se întâmplă. Pe 02 noiembrie am avut prima morfologie (de trimestru 1), la 12 săptămâni și 3 zile de sarcină, în care mi s-a confirmat că bebe este total ok și că este băiețel. Toate controalele le fac la clinica Femme Boutique Medical, la Doamna Doctor Ioana Drăgan, ca și la prima sarcină.


Legat de analize, după ce ai confirmarea că bebe este poziționat corect (sarcină intrauterină) și se aude inimioara lui, mi-a dat ce analize să fac: hemoleucograma completă, glicemie, coagulograma, uree, creatinina, acid uric, TGO/TGP, VDRL/HIV1/2, Anti HCV, Ag HBS, TSH, free T4, T3, ATPO, sumar urină, urocultura, Babes-Papanicolau, secreție veginală, cultura și secreție col. Și am mai luat din dosarul primei sarcini: grupul sanguin și rh-ul, toxoplasma IgG/IgM, rubeola anticorpi IgG/IgM, anticorpi anti Listeria, CMV IgG/IgM, anticorpi anti HSV I/II IgG/IgM.


Spre deosebire de prima sarcină, de data aceasta am decis să fac si un test genetic, în principal pentru că am vrut să fim siguri că este totul în regulă. Sunt atât de multe variante de teste genetice, a fost puțin copleșitoare toată această documentare. Însă în final am decis să mă consult cu doamna doctor și am decis împreună să optez pentru VeraGene - este un test prenatal non-invaziv (NIPT) de nouă generație, dezvoltat în laborator care oferă screening pentru trisomiile 13, 18, 21, aneuploidiile cromozomilor X, Y, microdeleții (DiGeorge, 1p36, Smith-Magenis, Wolf Hirschhorn) și identificarea riscului fetal pentru 100 de boli monogenice. Vizează 2000 de mutaţii pentru depistarea a 100 de boli monogenice.


Spre surprinderea mea, primul trimestru a trecut destul de repede. Nu m-am simțit excelent, nu am avut cea mai bună stare, însa a trecut. Și lucrurile devin din ce în ce mai bune, chiar dacă grețurile și starea de oboseală sunt în continuare prezente. Voi continua acest jurnal cu un nou articol, în care voi povesti despre cel de-al doilea trimestru.


XOXO

Mami R.

Imagine: https://www.safesleepacademy.org/


Comments


© Copyright by Ruxandra Șerban 2020-2023.
bottom of page